Fără categorie

Educaţie cu dragoste, nu prin umilinţă!

Adult fiind, nu-mi plac reproşurile primite din partea nimănui. Sigur că eu am suficient discernământ încât să-mi dau seama cum să fac lucrurile astfel încât să nu fiu mustrată. Dar un copil? Ce simte şi ce înţelege un copil din “nu pune mâna acolo”, “nu mai face gălăgie”, “uite ce-ai putut să faci”? Este obligaţia ta să creşti un copil care să devină un adult sănătos şi cu încredere de sine. Este obligaţia ta să-i explici de ce nu trebuie să pună mâna şi ce se întâmplă dacă face asta (şi nu mă refer la pedeapsa pe care i-o poţi da). Este obligaţia ta să-l faci să aibă încredere în tine şi să-l educi. Să-l educi, nu să-l umileşti sau să-i răneşti sentimentele.
Intru într-un magazin de la colţul străzii şi îmi aştept rândul la casă. O mamă desprinsă parcă din filmul tovarăşului Ceauşescu îşi smuceşte copilul şi îi atrage atenţia că face prea multă gălăgie. Apoi îi spune să stea cuminte într-un colţ. Copilul o întreba insistent dacă îi cumpără ceva dulce, dar îşi ascultă mama şi se potoleşte preţ de câteva secunde. Apoi uită incidentul şi începe să fredoneze un cântec. Din nou, mama ţipă. Ţipă la el să tacă, altfel vor “discuta” acasă. Din figura pură şi fericită a copilului observ că mâhnirea îi pune stăpânire pe chipul de îngeraş şi se conformează cu cele spuse de mamă. Nu are încotro.
Ce supărare să fi pus stăpânire pe ea încât să-şi umilească propriul copil aşa? Cu ce drept să-i năruiască orice urmă de fericire celui care e sânge din sângele ei? În fond, acea mamă era mai gălăgioasă decât copilul ei. Şi până la urmă, cine hotărăşte dacă un copil deranjează sau nu? Ce fel de mamă eşti tu, cea care îşi varsă frustrările pe o fiinţă fragilă care-şi pune toată încrederea în tine?
Va crede că nu-l mai iubeşti sau că nu e bun de nimic, în niciun caz nu-l vei face să nu mai repete greşelile. Nimic nu-i poate face mai mult rău decât să-l faci să creadă că nu-l apreciezi suficient de mult. Concentrează-te asupra faptei, nu asupra copilului. Când are un comportament care nu este pe placul tău, ia-l deoparte şi explică-i între patru ochi de ce fapta lui nu este corectă şi cum poate să procedeze pe viitor. S-ar putea să uite, dar ai răbdare şi explică-i din nou. Nu de faţă cu toată lumea, ci atunci când sunteţi singuri. Nu pe un ton ridicat, ci pe un ton prietenos şi cald. Propune-i un joc bazat pe secrete. Faceţi o promisiune amuzantă în care voi trebuie să fiţi cei mai buni prieteni, dar nu-l mai umili. Te asigur că va înţelege şi nu-i va mai fi teamă.
Sigur că poate ai momentele tale când eşti prea stresată şi răbdarea ţi s-a terminat. Cere-ţi scuze când greşeşti fără să-ţi fie teamă că-şi va lua nasul la purtare. Comunicarea este la fel de importantă precum iubirea atunci când vrei să-l educi.
Cu reproşuri, pedepse şi un ton ridicat nu vei creşte decât un adult care se va lăsa călcat în picioare de ceilalţi. Doar asta l-ai învăţat, nu? Că nu e bun de nimic.
Dragi părinţi, nu vă mai umiliţi copiii! Educaţia nu înseamnă umilinţă şi mustrare. Educaţia se face cu dragoste şi încredere!

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.