Babywearing

Babywearing confessions: Sunt o mamă cangur! Şi-mi place!

Despre Babywearing sisteme de purtare wrap sling marsupiu SSC Natural Care Shop

[et_pb_section admin_label=”section” transparent_background=”off” allow_player_pause=”off” inner_shadow=”off” parallax=”off” parallax_method=”off” padding_mobile=”on” make_fullwidth=”off” use_custom_width=”off” width_unit=”on” make_equal=”off” use_custom_gutter=”off” background_color=”#ffffff” custom_padding=”0px|||” custom_padding_last_edited=”on|phone”][et_pb_row admin_label=”row” make_fullwidth=”off” use_custom_width=”off” width_unit=”on” use_custom_gutter=”off” padding_mobile=”on” allow_player_pause=”off” parallax=”off” parallax_method=”off” make_equal=”off” parallax_1=”off” parallax_method_1=”off” column_padding_mobile=”on” custom_padding=”0px|||” custom_padding_last_edited=”on|phone”][et_pb_column type=”4_4″][et_pb_post_title admin_label=”Post Title” title=”on” meta=”on” author=”on” date=”off” categories=”on” comments=”off” featured_image=”on” featured_placement=”below” parallax_effect=”on” parallax_method=”on” text_orientation=”center” text_color=”dark” text_background=”off” text_bg_color=”rgba(255,255,255,0.9)” module_bg_color=”rgba(255,255,255,0)” title_font_size=”36px” title_all_caps=”off” use_border_color=”off” border_color=”#ffffff” border_style=”solid” custom_padding=”35px|||” custom_css_post_title=”padding-bottom: 30px;”] [/et_pb_post_title][et_pb_text admin_label=”Text” background_layout=”light” text_orientation=”center” max_width=”800px” use_border_color=”off” border_color=”#ffffff” border_style=”solid” text_font_size=”18″ text_line_height=”1.6em”]

Nu cred că există părinte, mămica în special ca ele sunt cele mai „vizate”, care să nu fi fost avertizat/ă să se păzească de boala numită „se învaţă în braţe”, cu care dacă te-ai pricopsit nu mai ai şansă de scăpare până cel mic nu împlineşte 18 ani şi nu pleacă în lume. Culmea e că treaba sta fix pe dos. Un copil căruia îi refuzi apropierea tot timpul va cauta să-şi satisfacă acea nevoie şi va fi mai dependent, mai “după fusta mamei”.

Tot timpul va simţi că-i lipseşte ceva. Un copil care şi-a satisfăcut toate nevoile emoţionale, a fost luat în braţe cât a vrut, a dormit cu mama dacă a vrut, a avut parte de acea apropiere de care are atâta nevoie când e mic, acela se va desprinde mult mai uşor şi îşi va dobândi independenţa mult mai repede.

Mamele noastre, soacrele noastră, prietenii noştri (care nu musai au copiii să spui că vorbesc cu noi de la egal la egal), cadre medicale care nu au mai deschis o carte de 20 de ani, până şi străinii de pe stradă şi gospodinele din piaţă, toţi ne sfătuiesc cu maximum de îngrijorare să ne păzim. Copiii sunt toţi nişte tirani, şantajişti de mici, tirani în faţa cărora nu trebuie să cedăm că altfel ni se urcă în cap.

De când se nasc trebuie să ne punem pe picior de război, să le stabilim nişte limite şi să le impunem nişte reguli, pentru că, se ştie, primul lucru pe care abia aşteaptă să-l înveţe un nou născut în lumea asta mare şi nouă şi total diferită de ce ştia el, sunt regulile. Clar!

Căutând, încă din timpul sarcinii, cărţile care ar trebui să existe în biblioteca oricărui părinte, am dat peste Jean Liedloff – Conceptul Continuum. Ei bine, cartea sta la baza teoriei Attachment Parenting şi explică fix nevoia bebeluşilor de a sta numai în braţe. Fac un rezumat pentru puturoşii care nu au chef să citească. Cartea zice că orice copil vine pe lume cu anumite aşteptări, pe care Liedloff le numeşte continuum.

Aşteptările trebuiesc îndeplinite pentru că omenirea, ca specie, să evolueze optim din punct de vedere fizic, mental şi emoţional. Aşteptări care provin din evoluţia noastră ca oameni de milioane de ani. Deci fiecare individ nu e nimic altceva decât o reflectare a experienţei pe care se aşteaptă să o întâlnească, iar experienţa asta e definită de circumstanţele la care predecesorii săi s-au adaptat. Iar predecesorii săi (nu vă gândiţi la ultimele mii de ani, care nu înseamnă decât foarte puţin în evoluţia noastră) aveau cu totul alt comportament decât cel pe care-l avem noi acum.

Mamele îşi cărau bebeluşii peste tot după ele, pentru că doar lipite de ele erau în siguranţă, noaptea dormeau împreună, iar alăptatul avea loc la cerere, nu după ceas (care ceas?). Liedloff stuadiaza modul în care se desfăşoară viaţa în zilele nostre în anumite triburi din America de Sud, în special în tribul Yequana. Oamenii din triburi sunt mai apropiaţi de naturalul uman, de instinctual. Acolo nu există cărucioare şi deci copiii sunt purtaţi în braţe, la pieptul mamelor. Prin urmare, copiii plâng doar când sunt grav bolnavi, iar de colici nu a auzit nimeni niciodată. Mă rog, asta e pe scurt. Sursa

Da, lumea e departe de ideal, nu mai suntem chiar că în junglă. Trăim în secolul XXI şi am inventat o mulţime de gadget-uri pentru a satisface nevoia mamelor de libertate. Am inventat babywearing-ul şi sistemele ergonomice de purtare. Mijloacele de purtare a bebeluşului mimează uterul matern. Sânul cu gust de lichid amniotic este astfel aproape de bebeluş, iar el se poate servi ori de câte ori are nevoie.

Totul e perfect natural pentru o continuare firească a dezvoltării uterine. Şi toate astea fără a îngrădi libertatea mamei, pentru că ea îşi poate purta copilul şi poate avea mâinile libere în acelaşi timp.

Babywearing este un lucru magic. O îmbrăţişare constantă. Mmmmmm mirosul dulce de bebeluş care îţi inunda nările. Ca şi cum cineva ar înnoda cordonul ombilical la loc. T are 10 luni acum, şi e puratat exclusiv de la o lună şi jumătate. Ba de mami, ba de taţi. Nu e incomod deloc, nici pe distanţe luni, nici la 10kg+ de bebeluş.

Binenteles vobesc de sistemele ergonomice de purtat, nu de marsupiile clasice în care copilul sta atârnat de parcă l-a spânzurat cineva de chiloţi!

 

Şi cu toate astea nu e extraordinar de mămos, ba din contră. Da, are momente când vrea la mami. În special când îl supăra ceva, îi ies dintii sau poate pur şi simplu e obosit. Da, atunci vrea la mami pentru că nu este încă independent 100%. Şi sinceră să fiu parcă nici nu aş vrea să fie atât de devreme.

M-am obişnuit să îl simt la mine în braţe, aproape de inima mea, la mine în marsupiu, la fel ca o veritabilă mama cangur. Iar el are momente când mă dă la o parte ca nu are chef să stea la mine în braţe şi se duce la joacă, în legea lui.

Ca o concluzie eu aş spune să lăsaţi gura lumii şi să vă ţineţi bebeluşii aproape. Doar aşa puteţi creşte bebeluşi echilibraţi fizic, mental şi emoţional, ce se vor transforma în adulţi siguri pe ei. Timpul trece prea repede pentru a nu savura din plin perioada de bebeluşerie, cu bune şi cu rele.

Oricine poate acorda îngrijire de tip cangur unui bebeluș. Am găsit și vă arăt și vouă o poză superbă. O matușă își poartă nepoții prematuri, născuți avînd o greutate un pic peste 1 kg fiecare.

[/et_pb_text][/et_pb_column][/et_pb_row][/et_pb_section]

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.