[et_pb_section admin_label=”section”][et_pb_row admin_label=”row”][et_pb_column type=”4_4″][et_pb_post_title admin_label=”Post Title” title=”on” meta=”on” author=”on” date=”off” categories=”on” comments=”off” featured_image=”on” featured_placement=”below” parallax_effect=”on” parallax_method=”on” text_orientation=”center” text_color=”dark” text_background=”off” text_bg_color=”rgba(255,255,255,0.9)” module_bg_color=”rgba(255,255,255,0)” title_font_size=”36px” title_all_caps=”off” use_border_color=”off” border_color=”#ffffff” border_style=”solid” /][et_pb_text admin_label=”Text” background_layout=”light” text_orientation=”center” max_width=”800px” text_font_size=”18″ use_border_color=”off” border_color=”#ffffff” border_style=”solid”]
Da, continuăm seria de posturi despre alăptare pentru că e un subiect tare fierbinte zilele astea.
Alăptarea este un act natural ce nu trebuie învățat. Toată informația este stocată în creier, toate reflexele funcționează perfect, așa existăm de mii de ani. Și totuși, rata alăptării exclusive la 6 luni în țara noastră este de 12,6%, conform unui studiu publicat de UNICEF în 2011. Procentul nu s-a imbunătăţit pe parcurs. De ce oare? Femeile își doresc să alăpteze, și teoretic, aproape toate o pot face.
Gravidă fiind sincer vă spun că nu am primit nici un sfat bun de la cineva din jurul meu despre alăptare. Majoritatea poveştilor erau de genul „n-am avut lapte” sau „a venit totul natural, l-am pus la sân şi aia a fost”. Situaţia zău că mi s-a părut cel puţin suspectă, cum unele să nu aibă lapte orice ar face şi unele să nu aibă deloc probleme? Ceva era putred rău la mijloc! Aşa că m-am apucat să caut informaţii pe vestitul net, care mă scoate pe mine din rahat belele mereu.
Am găsit un grup de mămici şi consultaţi de lactaţie pe facebook şi m-am apucat să citesc diverse experienţe. Şi am tot citit despre ataşare, despre cum nu ar trebui să doară, despre pusee de creştere, regresii de somn şi multe altele. După câteva luni de citit non stop despre subiect mă simţeam ca un fel de doctor în materie. Şi apoi viaţa s-a gândit să-mi tragă una peste ochi să-mi revin din visare.
Şi totuşi am găsit puterea să trec mai departe, convinsă fiind că ce fac fac bine. Dar ore câte mămici nu au renunţat la alăptat la primul hop, convinse fiind că este un act natural ce nu trebuie să producă vreun discomfort mamei?
Faptul că viitoarei mame nu i se prezintă și acest aspect produce un șoc emoțional. Fiecare femeie se pregătește psihic pentru durerile asociate nașterii, fie că este vorba despre o naștere naturală, fie prin cezariană.
Gândul că acesta este punctul culminant al durerii, iar după aceea totul este minunat și ușor poate avea urmări nedorite asupra proaspetei mămici. Emoțiile, hormonii, stresul, oboseala, durerile post-operatorii, ori post-epiziotomie, pot declanșa, cu ușurință, o depresie post-natală.
T a venit pe lume. Maică-sa proaspătă lehuza a pornit de nebună, cu burta tăiată, prin spital în căutare de prunc, pentru că nimeni nu se sinchisea să i-l aducă pe Regele T. Maică-sa adică eu, moi, subsemnata. Ei bine, recuperez copilul, mă târâi înapoi în salon şi dau să-l pun la sân. Reuşesc să îl mufez (pun la sân) şi încep nişte dureri de îmi venea să mă urc pe pereţi. Eram hotărâtă că vreau să alăptez indiferent cât de greu sau de uşor ar fi.
După un start cu ceva probleme de adaptare şi cu sfaturi contradictorii am reuşit să o scot la capăt. Am vorbit cu un consilier în alăptare pentru a verificat tehnica de mufare. Mi-a confirmat că ce făceam, făceam bine.
Dacă nu aş fi avut parte de aventurile mele, proprii şi personale, poate că aş fi stat în banca mea şi nu aş fi deschis subiectul. Dar cum în cele mai grele momente am găsit şi eu sprijin la alte mame care au trecut prin ce am trecut eu am zis să dau un pic mai departe, că aşa e frumos.
Ce am învăţat eu din toată povestea? Viitoarele mame nu trebuie să se simtă speriate să afle că sunt și dureri asociate alăptării și care nu țin de o tehnică incorectă, ci, mai degrabă, de o acomodare. La fel de bine, aceste dureri pot să nu fie, iar alăptarea să se desfășoare exact așa cum vedem în film, în reviste, ori aflăm de la prietene!
Dar, este important să se pregătească psihic și să anticipeze și această posibilitate. Pentru că, în acele câteva săptămâni de după naștere, chiar și un lucru mic și neînsemnat poate declanșa tristețea, panica, ori sentimentul de neputință.
Cu cât o viitoare mamă este mai pregătită și este conștientă că lucrurile pot evolua puțin mai greu, cu atât se va simți mai determinată, va ști la ce să se aștepte și va trece mai ușor peste provocări!
[/et_pb_text][/et_pb_column][/et_pb_row][/et_pb_section]
